My life

My life
Radu Basalau

Poze Nationala

Poze Nationala
Radu Basalau la Nationala

marți, 2 februarie 2010

Orice sfarsit presupune un inceput

Iesirea mea din clubul Steaua nu o fac cu capul plecat, ci cu fruntea sus, multumind tuturor celor care au crezut in mine si in acesti cinci ani petrecuti in Ghencea m-au ajutat sa devin ceea ce sunt astazi: un jucator profesionist de rugby.

Am avut colegi minunati care cu timpul mi-au devenit foarte buni prieteni si la care ma gandesc de multe ori cu nostalgie. Insa chiar daca nu ne mai vedem in fiecare zi la antrenamente nu inseamna ca prietenia noastra s-a destramant, dimpotriva! O sa ne intalnim cu drag ori de cate ori eu am drum la Bucuresti sau ei au drum la Arad.

La Arad am fost extrem de bine primit si ma bucura faptul ca aradenii investesc sentimental si material in rugby.

Voi reda mai jos cateva articole despre venirea mea si a altor colegi de-ai mei la clubul aradean:

Cupa, campionatul şi Europa!!!
articol aparut pe data de 26.01.2010, in ziarul local Glasul Aradului


„Avem ca obiective campionatul, Cupa şi Cupa Europei Centrale şi de Est” - este declaraţia lui Dinu Dan, conducătorul grupului de firme MVT, fostul şi mai nou cel mai puternic sponsor al reprezentantei Aradului în Liga Naţională de rugby.

Reprezentanta care de acum se numeşte CS MVT CSUAV Arad. „Împreună cu câţiva prieteni am pus bazele unei societăţi de transport şi logistică, şi vrem să investim în acest sport. Am ales Aradul pentru că sunt arădean, şi am încredere în Ovidiu Şerban. Am început un proiect în care am mizat în principal pe tineri care pot creşte în valoare”, a mai spus Dinu Dan (foto dreapta), fost rugbyst al Aradului.
La îndeplinirea obiectivelor îndrăzneţe creionate de conducerea grupării împreună cu sponsorul principal, vor trebui să contribuie şi noii veniţi în „barca” CSUAV-ului. Nume precum: Cătălin Fercu, Radu Băsălău, Vasile Rus, toţi provenind de la Steaua, Vali Calafeteanu, Stelian Burcea şi Filip Andrei, toţi foşti componenţi ai echipei Dinamo, plus unul dintre cele mai de pespectivă elemente rugbystice româneşti, Gabriel Conache, scos de şcoala suceveană. „Ne dorim încă2-3 jucători, doar că vom alege exact ce ne trebuie, chiar dacă în acest moment multe alte nume importante îşi doresc să ajungă la Arad”, a spus antrenoul Ovidiu Şerban.
Programul de pregătire al echipei arădene va avea de suferit, câtă vreme majoritatea achiziţiilor vor fi implicate în acţiunile Naţionalei, în timp ce alţi tineri din lotul arădean vor fi convocaţi la lotul U20. Primul joc oficial al CS MVT CSUAV Arad în 2010 are loc pe 13 martie, în sferturile Cupei Europei Centrale şi de Est. Până atunci au fost perfectate deja 3 meciuri amicale: 20 februarie şi 5 martie cu Alba Iulia, iar pe 27 februarie cu Universitatea Cluj.


Șerban a pus mâna pe cel mai bun rugbist din campionat
Articol aparut pe data de 11 decembrie 2009, pe site-ul www.observator.info

Ovidiu Șerban mai are un motiv de bucurie, chiar dacã nu a fost desemnat antrenorul anului. Sportivul care este foarte aproape de a ajunge la CSU „Aurel Vlaicu” Arad, Radu Bãsãlãu, a fost declarat cel mai bun rugbyst din campionatul intern. Pilierul Stelei s-a înțeles verbal cu Șerban, urmând ca pânã la finalul anului sã-și punã semnãtura și pe un contract cu gruparea arãdeanã.
Altfel, viitorul adversar al celor de la CSU Aurel Vlaicu din Cupa Europei Centrale și de Est este formația maghiarã Szazhalombattai Bulldogok. Aceasta este nimeni alta decât fosta echipã a lui Ovidiu Șerban din urmã cu douã sezoane. Jocul este programat în 13 martie, la Arad.

duminică, 1 noiembrie 2009

Din nou, eseu dedicat logodnicei mele (finala Cupei Steaua-Farul 27-15)



Este un sentiment de nedescris, cu toate ca e usor umbrit de unele evenimente mai putin fericite... Ma bucur ca am reusit un eseu si ma mai bucur ca am fost o echipa pana la capat si am reusit IMPREUNA sa castigam CUPA!!!

joi, 24 septembrie 2009

Finala Diviziei Nationale: Radu Basalau vs Constantin Ene

Thenewspaper ii aduce fata fata inaintea marii finale de sambata dintre Steaua si Baia Mare pe doi dintre inaintasii acestor echipe: Constantin Ene (Baia Mare) si Radu Basalau (Steaua). "Mergem la finala cu capul sus, deja am reusit o performanta mare pentru club, deci vom merge sa jucam, fara presiune pe noi. Cred ca presiunea va fi in tabara adversa", spune Ene. Stelistul Basalau explica in cateva cuvinte filosofia de joc a formatiei sale. "Vom incerca sa comitem cat mai putine greseli si sa jucam un rugby de calitate".


Sambata de la orele 18, pe stadionul Arcul de Triumf, are loc finala campionatului national de rugby. Am incercat sa realizez doua mini-interviuri cu oameni care vor fi pe teren. Nu am stat prea mult la discutii pentru ca ambele echipe sunt in cantonament pentru meciul din week-end.

Constantin Ene (BAIA MARE): Am reusit o performanta mare pentru club. Cred ca presiunea va fi in tabara adversa

- 25 de ani, 1.85 m, 100 kg, post: linia a 3a ( nr. 8 )

thenewspaper.ro: Cum decurge saptamana de dinaintea finalei pentru echipa voastra?
C. Ene: Saptamana decurge perfect. Antrenamentele nu mai sunt ca pana acum. Sunt mai usoare pentru ca trebuie sa fim odihniti.

thenewspaper.ro: Ati stabilit vreo tactica speciala pentru meci?
C. Ene: Nu am stabilit vreo tactica speciala pentru acest meci. Pur si simplu mergem la finala cu capul sus, am reusit o performanta mare pentru club, oras si chiar judet, deci vom merge sa jucam, fara presiune pe noi. Cred ca presiunea va fi in tabara adversa.

thenewspaper.ro: Crezi ca finala se disputa intre cele mai bune echipe din Romania?
C. Ene: Categoric. La ora actuala Steaua si Baia Mare sunt de departe cele mai bune echipe din campionat. Steaua are o singura infrangere cu Baia Mare, iar Baia Mare doua infrangeri, ambele cu Steaua. Asta, dupa parerea mea, spune totul.

thenewspaper.ro: Vi s-a promis vreo prima speciala pentru aceasta partida?
C. Ene: Avem o prima de obiectiv stabilita la inceputul campionatului, destul de consistenta, din pacate nu pot da mai multe detalii.

thenewspaper.ro: Cat de mult conteaza faptul ca meciul se desfasoara in Bucuresti?
C. Ene: Pe de o parte este mai greu pentru noi, avand in vedere distanta pe care o avem de parcurs. Din punctul asta de vedere Steaua are un mic avantaj. Pe de alta parte este bine ca se joaca in Bucuresti pentru ca la meci vor fi foarte multi suporteri, ceea ce nu s-ar fi intamplat daca jucam in alta parte.

thenewspaper.ro: Daca echipa ta va pierde meciul de sambata?
C. Ene: Pai cum am spus mai sus, noi am avut obiectiv finala mare si am reusit. De acum incolo vom fi foarte degajati, mergem pe ideea ca nu avem ce pierde si speram sa facem un joc mare care sa ne aduca si victoria. Insa pentru oamenii din Maramures si pentru noi ar fi minunat sa reusim sa castigam, iar pentru asta vom lupta pana la fluierul final al arbitrului.

thenewspaper.ro: Un mesaj pentru suporteri…
C. Ene: In primul rand vreau sa le multumesc pe aceasta cale suporterilor, pentru ca au venit in numar foarte mare la fiecare meci al nostru, fara a avea vreo importanta echipa cu care jucam. Pur si simplu au venit sa vada un spectacol, si sper ca noi, cei din teren, sa fi reusit sa le dam ce isi doreau. Pentru viitor le transmit sa ne sustina la fel, incepand chiar de sambata, pentru ca vor veni la Bucuresti circa 100 de suporteri. Noi vom incerca sa le dam satisfactie prin castigarea meciului si devenind astfel campioni nationali.

Radu Basalau (STEAUA): Vom incerca sa comitem cat mai putine greseli si sa jucam un rugby de calitate

- 24 de ani, 1.83 m, 111 kg, post: pilier

thenewspaper.ro: Cum decurge saptamana de dinaintea finalei pentru echipa voastra?
R. Basalau: Antrenamentele se bazeaza mai mult pe tactica. Incercam sa ne acomodam cu ora de desfasurare a partidei.

thenewspaper.ro: Ati stabilit vreo tactica speciala pentru meci?
R. Basalau: Nu neaparat. Vom incerca sa comitem cat mai putine greseli si sa jucam un rugby de calitate.

thenewspaper.ro: Crezi ca finala se disputa intre cele mai bune echipe din Romania?
R. Basalau: Desigur. Locul 1 si 2 in campionatul regulat.

thenewspaper.ro: Vi s-a promis vreo prima speciala pentru aceasta partida?
R. Basalau: Nu avem prima speciala. Singura prima care ne motiveaza este medalia de campion.

thenewspaper.ro: Cat de mult conteaza faptul ca meciul se desfasoara in Bucuresti?
R. Basalau: Nu are importanta unde se joaca. Echipele vor juca la fel indiferent de ora sau locatie.

thenewspaper.ro: Daca echipa ta va pierde meciul de sambata?
R. Basalau: Voi fi dezamagit pentru ca am depus o munca foarte mare pentru a ajunge aici. Ii vom dezamagi si pe oamenii de langa echipa (familii, staff tehnic, suporteri, sponsori).

thenewspaper.ro: Un mesaj pentru suporteri…
R. Basalau: Sa fie alaturi de noi indiferent de rezultate si sa iubeasca fenomenul numit rugby.

Interviu aparut pe pagina: http://www.rugby.ro/articol/finala-diviziei-nationale:-radu-basalau-vs-constantin-ene-14712/

duminică, 13 septembrie 2009

Eseu dedicat logodnicei mele (Steaua - Dinamo 25-12)

Concentrare maxima pentru un meci nu tocmai usor. Impreuna cu colegii mei, am reusit sa marcam un eseu.
Min 54 – ESEU: pachetul de înaintare al Stelei şi-a spus punctul de vedere şi în această partidă. După o tuşă perfectă şi mai multe lovituri de pedeapsă succesive, atacul s-a concretizat pe tabela de marcaj, Radu Băsălău marcând singurul eseu al partidei. Ame l-a transformat…19-12. (http://www.steauarugby.com/index.php?page=12)

luni, 17 august 2009

RADU BASALAU - un "munte" de caracter - articol aparut pe www.steauarugby.com

Continuãm rubrica de interviu „SÃ NE CUNOAŞTEM IDOLII” în aceastã sãptãmânã cu un alt jucãtor al Stelei, Radu Cristian Bãsãlãu.
Privit cu empatie, Radu este un tip altruist şi cu un bun simţ dus la “extrem” pentru un jucãtor de rugby sau, mai bine zis, tipic pentru un jucãtor de rugby.
L-am aşteptat în sala de protocol de la stadion, iar apartiţia lui, prin statura impozantã, trãdeazã aspectul de calm pe care îl emanã în afara terenului de joc...
Web reporter (WR): Salut Radu! Eşti al doilea din „constelaţia” Stelei, dar primul dintre jucãtorii intervievaţi de pe compartimentul de grãmadã! Cunoşti proiectul de site (n.red. SÃ NE CUNOAŞTEM IDOLII) în ideea ca fanii sã vã cunoascã mai îndeaproape...Cum ţi se pare?

Radu Bãsãlãu (RB): Salut! Un proiect bun numai cã trebuie sã ia amploare; fanii ar trebui sã se obişnuiascã cu acest mod de comunicare, sã vadã şi sã înţeleagã cã şi noi avem defecte şi calitãţi, şi noi dorim sã ajungem mai buni decât suntem dacã suntem idoli pentru ei. Şi noi avem idolii noştri, modelele noastre de viaţã...
WR: Pentru cã ai lansat o „recomandare” am sã îţi adresez o întrebare care, de obicei, se uziteazã la final: care este mesajul tãu pentru cei care sunt curioşi sã afle mai multe despre echipa de rugby Steaua Bucureşti?

RB: Sã fie aproape de noi, alãturi, sã utilizeze site-ul ca mod de legãturã cu noi pentru cã este cel mai bun mod de comunicare şi cel mai prompt, decãt sã încerce sã ne caute în timpul antrenamentelor...
WR: Este o propagandã extraordinarã!! Acum hai sã te cunoaştem!! Având în vedere cã tu eşti jucãtor internaţional, vreau sã te întreb cum ţi se pare mediul Stelei, echipa de rugby, comparativ cu alte medii rugbystice pe care le-ai frecventat?

RB: La CSA Steaua tot timpul se doreşte performanţã faţã de celelalte echipe pe unde am activat...Tot timpul este necesar sã faci performanţã şi nu vorbim de locul 2 sau de primele 4 clasate. Locul 1 este marea „presiune” asupra echipei; şi este o presiune beneficã pentru cã astfel creşti în valoare, dorind sã fii cel mai bun din ţarã.
WR: Din punctul acesta de vedere trebuie sã recunoaştem cã prin rezultatele pe care le-ai obţinut cu echipa eşti unul dintre „stâlpi”, dintre pilonii tari, nu?!
RB (zâmbind): Îmi place sã cred aşa ceva...Da, sunt una dintre piesele de rezistenţã momentan, înainte au fost alţii, acum a venit şi rândul meu, cum va veni şi rândul altor jucãtori, dar nu putem vorbi despre o singurã piesã de rezistenţã într-o echipã. O echipã are 15, de fapt 22 de jucãtori şi pot spune cã întreg lotul e valoros, nu un „troi-quart” sau înaintaş. Toţi 15 trebuie sã fie valoroşi în meci! Dacã unul din 15 nu merge, echipa este “stricatã”.
WR: Vis-a-vis de aportul tãu la echipã, cum crezi cã se va termina aceastã ediţie de campionat?

RB: Normal cu locul 1 câştigat de Steaua!!! Trebuie neapãrat!!!
WR: Scurt şi cuprinzãtor rãspunsul tãu! Pentru cã aşa se uziteazã la un interviu, vroiam sã te întreb care sunt planurile tale de viitor? Crezi cã prin aceastã ocazie poţi sã ne spui şi despre viaţa ta “extrasportivã”?
RB: Viaţa mea extrasportivã nu prea este atât de importantã, dar pe viitor nu pot spune cã am vreun plan „cincinal” fãcut deja. Viitorul meu reprezintã urmãtoarele 2 luni de zile, având în vedere campionatul şi câştigarea locului 1. Dupã, am sã-mi planific celelalte obiective apropiate de sfârşitul anului. Despre plan personal, am o familie normalã, sunt un om normal şi îmi vãd de munca mea.
WR: Ca sã încheiem într-o notã pe care eu incerc sã o impun încã de la debutul acestui proiect...vreau sã te întreb cum vezi evoluţia acestei echipe în cadrul noilor tendinţe şi noi rigori care se întâmplã în rugby-ul internaţional?

RB: Apropos, este un proiect foarte bun! Eu zic cã Steaua o sã se ridice uşor-uşor la nivelul de rugby „mare”, dar trebuie multã muncã şi disciplinã. Fãrã multã muncã şi disciplinã nu se poate ajunge acolo unde se doreşte.
WR: Mulţumim pentru consemnare...Ai vreo sugestie concretã?

RB: Consider cã dacã imprimi mai multã disciplinã în echipã, atunci organizarea va da rezultate, indiferent cât de bunã sau slabã este...Eu zic cã trebuie pus accent pe disciplinã. Deci, dacã este haos (indisciplinã), atunci cu organizare foarte bunã nu se ajunge la nici un rezultat.
WR: Ultima întrebare: câştigãm campionatul?

RB: Normal!!!
Ne-am despãrţit cordial şi cu sentimentul de încredere ca acest om ştie ce vorbeşte...

Link: http://www.steauarugby.com/index.php?page=14

Nume şi Prenume: Basalau Radu - Cristian
Data Naşterii: 15.05.1985
Locul Naşterii: BUCURESTI
Porecla: Bãse (Bãsescu)

Pregãtire profesionalã: Absolvent, Univ. „Nicolae Titulescu”  Facultatea de Administraţie Publicã
Post Principal de joc: Linia Ia (pilier dreapta)
- alternative: Linia Ia (pilier stânga), taloneur

Indici Antropometrici:
- înãlţime: 183cm
- greutate: 111 kg

Debut în rugby:
- anul: 1993
- clubul: CSS Triumph Bucureşti
- antrenor: Daniel Mitrea

Legitimat la:
- anul legitimãrii: 2004
- club actual: CSA Steaua Bucureşti
 
Clasificare sportivã:
- junior (an, club): CSS Triumph Bucureşti, Metrorex
- senior (an, club):2004, Contro Zenner Arad; 2004, CSA Steaua Bucureşti

PALMARES: (anul, competiţia şi distincţia)
- naţional (juniori, seniori):
2003 – campion naţional, juniori II
2004 – campion naţional, juniori I
2005 – campion naţional, seniori
2005 – Cupa României, seniori
2006 – campion naţional, seniori
2006 – Cupa României, seniori
2007 – Cupa României, seniori
- internaţional (juniori, seniori):
2004 – campion mondial, U19 (divizia aIIa)
2004 – campion european, U20
Participãri:
2006 - Challenge Cup
2007 - Challenge Cup
2007 - Cupa Europeana a Naţiunilor, seniori
2008 - Challenge Cup
MOMENTE DE VIATA:
Ce iti aduci aminte din prima? - finala U19 jucatã în Africa de Sud (stadionul Absa din Durban) vs. Uruguay.
Câteva cuvinte din viaţa de la juniori… - foarte plãcutã, dacã ştii sã o trãieşti corespunzãtor.
Câteva cuvinte din viaţa de la seniori… - aici intervin probleme pecuniare şi nu mai este atât de plãcutã.
Cel mai beton moment - când ieşi de pe teren cu victorie.
Cel mai naşpa moment - când am ieşit învins la finala 2007.
Ce mananci fara limite? - fructe.
Ce iti place cel mai mult
(din orice punct de vedere) - sã fie oamenii corecţi cu mine, aşa cum sunt şi eu cu ei.
Primul lucru pe care vrei sa il realizezi... - câştigarea finalei campionatului 2009.
In cine ai idealul de joc? De ce? - nu am un ideal. Apreciez însã mulţi jucãtori.
Cum ai ajuns pana aici? - am muncit mult. Am compensat alte carenţe prin multã muncã.
- datorita ambiţiei.

Link: http://www.steauarugby.com/index.php?page=47

luni, 27 iulie 2009

Godfather ;)

























O tot auzeam pe logodnica mea: o sa fim nasi, sunt atat de fericita!!! Nu-i impartaseam in totalitate veselia, insa in momentul in care am adus lumanarile de nas acasa mi-am dat seama ca sunt pe punctul de a fi "uns" intr-un rol deosebit: acela de parinte spiritual. Imaginile vorbesc de la sine! :) Marele eveniment a avut loc in 04.07.2009, zi care se va inscrie mereu in memoria mea in categoria zilelor speciale. :) 

Finii nostri, Diana si Laurentiu, sunt niste oameni deosebiti! Le doresc din tot sufletul sa aibe casa de piatra si sper ca ori de cate ori au nevoie de ajutor sa nu ezite sa mi-l ceara. Voi alaturi de ei mereu, asemeni unui parinte.  

Ehhh... viata te mai incearca din cand in cand!

Nu am mai scris demult... Poate datorita faptului ca viata mi-a cam dat de furca in ultimele luni.

Cu se sa incep? Am fost deosebit de ocupat cu meciurile din campionat. :) Asta chiar ca mi-a ocupat tot timpul. Am avut apoi o "problema" aparent minora, insa care m-a facut sa-mi dau seama ca firul vietii e atat de fragil incat.... mai bine imi fac semnul Sfintei Cruci si nu mai gandesc mai departe. Ca sa nu credeti ca am luat-o razna cu acest mod de-a gandi va zic doar atat: m-a agatat un tir si mi-a tarat masina 50 de metri. Dar Dumnezeu m-a ajutat sa trec cu bine peste strasnica incercare. Noroc cu CASCO si cu ingerul pazitor care m-a ajutat sa-mi pastrez luciditatea si sa trag maxim dreapta de volan...

Ca sa fie tacamul complet, m-am si accidentat. Mai intai la omoplat (si am ratat IRB Nations Cup), apoi la glezna (si am ratat turneul Nationalei din Franta).  Nu-i nimic! Esential este ca am alaturi o logodnica iubitoare care ma ajuta sa trec usor peste toate si sa ma trezesc in fiecare dimineata cu chef de a lua viata dura in piept. 

Insa am avut parte si de cateva experiente super: cum ar fi vacanta petrecuta la mare cu logodnica mea si faptul ca am fost nasi. :) Chestiile astea merita doua articole separate, asa ca... :)

To be continued...

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Victorie cu Italia (Petrarca Padova-Bucharest Oaks 15-17 ) !!

Este o victorie extrem de muncita, insa mai ales e foarte asteptata! Sunt mandru de "Stejarii" mei care au speriat italienii atat de mult incat acestia au uitat sa isi arate coltii.

Frumusetea acestui sport este accentuata de daruirea cu care se poate juca. Cand prinzi un meci bun, acela e un meci bun pana la capat. Inca imi amintesc victoria cu francezii de la Montauban. Aceeasi insufletire si acelasi patos l-am depus si atunci ca si acum.

Sa aveti parte cu totii de "Sarbatori fericite!", multe cadouri de la Mos Craciun si mai ales "Un an nou fericit!" Ne vedem in 2009!!!

duminică, 19 octombrie 2008

Primele meciuri din Challenge Cup...

Din pacate au fost infrangeri, insa mergem mai departe. Viata mea inseamna rugby si Ana, si atata timp cat exista si una si cealalta, sunt un om realizat.

marți, 30 septembrie 2008

Inapoi in tara mama si mai aproape de cei dragi!!!!

Drumul spre Bucuresti a fost pana acum un calvar, fiecare minut trece precum o ora si gandul imi este numa la logodnica mea draga pe care de abia astept sa o vad!!!
Acum va scriu din Viena si sunt bucuros ca mai am de zburat doar 2 ore pana pot sa respir din nou aerul proaspat al Romaniei!!!!
Pentru mine acest turneu a fost foarte benefic din toate punctele de vedere si va fi o experienta de viata care nu va fi uitata niciodata.
O rugaminte inainte sa inchei acest mesaj : VA ROG SA II TINETI PUMNII STRANSI LOGODNICEI MELE DRAGE CARE MAINE VA AVEA INTERVIUL PENTRU MASTER.

MULT NOROC SCUMPA MEA SI DE ABIA ASTEPT SA TE VAD!!!!!!

TE IUBESC!!!

marți, 23 septembrie 2008

Turneul devine din ce in ce mai greu!!!!!

Suntem aproape la sfarsit de turneu si toti nervii sunt intinsi la maxim!!!! Incercam sa mai rezistam inca 7 zile ,atat mai dureaza pana ne vom intalni cu cei dragi si vom pasi pe taramul patriei noastre mult iubite.
Mie unul imi este foarte greu sa imi ascund sentimentele de dor fata de sotia mea draga Anamaria si fiecare particula din corpul meu isi doreste cu disperare sa ajunga cat mai repede.....cat mai aproape de tine ......
Stiu ca si aici la peste 25000 de km departare noi suntem tot o singura persoana si gandim la fel , asa am si rezistat pana acum ,cu gandul la tine si cu ochii la poze!!!!
Turneul este foarte frumos dar am inceput sa-mi dau seama ca s-au strans deja mult prea multe zile petrecute departe de tine scumpa mea si poate e timpul sa ne regasim sub acoperisul casei noastre.
Azi am realizat cat de dor mi s-a facut de tine pentru ca am simtit o bucurie imensa cand am auzit ca plecand spre Fiji in noaptea asta vom ajunge cu o zi inainte deci, mai putin timp pana ne vom revedea draga mea!!!
Cred ca e de ajuns pt seara aceasta dar inainte sa inchei vreau sa va spun ca aici in Emisfera Sudica e cu totul alta LUME!!!!

TE IUBESC ANAMARIA !!!!

vineri, 19 septembrie 2008

Turneul din Noua Zeelanda, Samoa si Fiji

Este un turneu foarte bine gandit, unde meciurile sunt perfect completate de antrenamente. O sa ne intoarcem foarte bine pregatiti pentru competiile viitoare. Peisajele sunt foarte frumoase, si poate cu timpul o sa atasez unele poze.

marți, 17 iunie 2008

Romania-Rusia 13-12, Ana-Licenta 10-0 :)

Meciul de alaltaieri a fost unul foarte dificil, cu atat mai mult cu cat se exercita foarte multa presiune psihica asupra noastra, avand in vedere ca in ultimele intrevederi Rusia a invins Romania.
Am jucat atat pilier stanga, cat si dreapta. Prima repriza si un sfert dintr-a doua am jucat stanga, si ultimul sfert de ora am jucat dreapta. Sunt mandru de echipa mea si de victoria meritata. Sper ca si la meciul impotriva Africii de Sud vom avea parte de victorie.
Vreau prin intermediul acestui articol sa-mi felicit logodnica pentru nota maxima luata la licenta. Sunt foarte mandru ca am alaturi o fata care nu e doar frumoasa, ci e si inteligenta. Nu spun mai multe despre ea pentru a nu se interpreta ca o laud.
FRUNZA DE STEJAR TREBUIE SA RAMANA NESIFONATA!

miercuri, 11 iunie 2008

Romania-Uruguay 10-6 (IRB Nations Cup)


A fost un meci urat din toate punctele de vedere. Am jucat tot meciul si pe final, la o gramada ordonata, mi s-a "reactualizat" o durere mai veche la umar. Oricum, ma bucur ca am debutat cu victorie la acest turneu. Este cel de-al saselea meu meci la Nationala si ii multumesc din suflet lui Dumnezeu ca ma ajuta sa imi servesc tara in acest mod.
Ceea ce ma deranjeaza este ca nu toti jucatorii trateaza cu seriozitatea cuvenita acest turneu. Sper ca la urmatoarele meciuri sa fim mai organizati si mai atenti.
Pana atunci, FRUNZA DE STEJAR TREBUIE SA RAMANA NESIFONATA! (aceasta este o afirmatie a logodnicei mele; by the way, ii tin de-acuma pumnii la licenta!)

vineri, 30 mai 2008

Maine trebuie sa castigam Campionatul!

Maine trebuie sa castigam Campionatul! Steaua trebuie sa-si apere blazonul construit cu sudoarea multor generatii!
Suntem mai buni ca ei si trebuie sa demonstram asta in teren!
Echipa probabila de la Steaua: Nicolae Nere, Bogdan Zebega, Radu Băsălau, Florin Tatu, Valentin Ursache, Bogdan Marinescu, Alexandru Grigore, Vasile Rus, Iulian Andrei, Ionut Dimofte (capitan), Daniel Nainer, Dan Vlad, Catalin Dascălu, Catalin Fercu - Florin Vlaicu.
Rezerve: Marcel Mihalache, Maxim Cobilaş, Marius Bejan, Oleg Prepeliţă, Alexandru Lupu, Mugurel Sârbu, Danut Dumbravă
Antrenor: George Sava şi Costică Florea

Nu-mi ramane decat sa sper ca echipa mea nu va dezamagi. Fie ca cel mai bun sa castige! (Adica noi :) )
Sa speram ca va fi fairplay atat din partea jucatorilor, cat si din partea arbitrilor!