Inima indoliata!

In 25 ianuarie 2008 am pierdut pe cineva foarte drag mie... Au fost clipe de cosmar cele in care realizam ca este pentru ultima data cand ating acea persoana... Daca as fi putut, as fi dat timpul inapoi sau l-as fi oprit din goana-i nebuna ... Cunoasteti starea aceea de neputinta, cand vezi pe toata lumea plangand si jelind, si ai vrea din tot sufletul sa poti face ceva dar pur si simplu nu ai ce? Aceeasi stare am avut-o si eu duminica, 27.01 la inmormantare.
A fost cu atat mai groaznic cu cat am realizat ca viata este foarte scurta, iar firul vietii este atat de fragil incat la simple adieri ale vantului se poate frange...
Persoana care a plecat si pe care eu o respect si o iubesc din tot sufletul meu a avut un caracter puternic si un optimism debordant, luptand pana in ultima clipa cu o boala cruda, pentru care medicina moderna nu a gasit inca antidot. Destinul ei a fost cu atat mai tragic cu cat a lasat in urma ei doi copii aflati in pragul vietii (unul de 17 ani, celalalt de 22 de ani).
O vom plange si o vom avea in amintire toata viata!
Odihneste-te in pace, mama!